Enim tu

Cunoștințele ce le port despre libovul echivoc

le-am asimilat într-o negură de noiembrie-brumar,

când mi-am scufundat sufletul în doleanțe și amoruri.

Și cu jind de dor am sărutat usne

înfometate de învelișul exterior al corpului tău .

Subit mi-am auzit inima cum răsufla temperat,

dar c-am făcut înțelegere cu diavolii nu m-a interesat

și încredințat-am toată beatitudinea zilelor ce sledeau a trepăda.

Am să-mi aștern mâinile pe pieptul tău

și din nou, inima ta, în palmele-mi va bătea.

Post tuam mortem

Mă mistuie pieptul când mă gândesc la tine,

cum șuierai cu orbitele pline de apelpsie.

Stârniri și resimțăminte,

ploaia s-a întețit,

zburătoarele gonesc smințite.

Primordiul e tardiv și succesiunea zilelor

avea un fel aparte de a te transfera în vid.

Pe tine te cunosc, de când te nășteai

din soiul unui geniu pustiu,

prizonierul unui univers sângeriu.

Concepțiile tale-s încă întunecate,

nici principiile fizice nu-și mai depistau limitele

erai nemarginit, nestânjenit, neconsolabil,

erai continuu nelipsit de dureri și migrene

metamorfozându-ți sinapsele .

Aș dori să fiu infatigabilă,

dar zbuciumurile zborului mă furnică.

Veșnic (poezie 19.01.2016 -editată-)

În părul tău

de-un negru strălucit,

s-au rătăcit niște fulgi.

Ceața mohorâtă,

îmi îneacă

cuvintele-n laringe .

Ne despicăm ochii

în lacrimi sfinte din pricina

revederii mult așteptate.

M-ai învățat să iubesc

chiar și cele mai mici gesturi ale tale.

Te sărut cu puf de păpădie coaptă

pe-a zâmbetului cărare deraiată,

iar tu îmi spuneai că radiezi precum

fericirea în caldă metastază.

Când ochiul tău mă iubea pătimaș,

pământul nostru se colora

cu flori de maci

și cu buze înfierbântate.

Mă arde ceața cu mângâierea ei subtilă,

dar mai rămâi un sfert de clipă

ca să-mi umpli sufletul cu a ta

iubire veșnică.

Chatarsis

Deplina-mi existență a fost cutremurată

de către cei mai caști zei,

tocmai pentru a conștientiza 

certul destin final .

Natura consimte să te unească de mine,

de omul înverșunat care sunt .

Ce amenți rozalii se ivesc în colțurile 

gurii tale atunci când îmi surâzi

și se alungesc până-n ochii tăi febrili

plesnind într-un crepuscul de foc,

în care de mult vreau să mistuiesc .

Între timp noi imprimăm anii de grandoare și conturăm o bravă istorie aparte.

Ah, în ce estetic chatarsis mă învălui !

Revelația unei lumi nevăzute

Eu mă susțin cu ochiul surprinzător 
de arhitectura osoasă a existenței tale.

Conturez linia maxilară până-ntr-o

seară încărcată de primăvară.

Din oceanul tumultoasei tale guri

cad movimente seducătoare,

între noi e un soi de armonie celestină.

În mister lasă-ți pleoapele să alinte lumina,

epifania e incontestabilă în strânsa noastră îmbrățisare sfântă.

În ochii tăi se reîncarnează iubirea pură.

Despre creații

Pomenită de zei că i-am timorat

prea mult cu ale mele scrieri

și mi-au aservit în fața poeziilor .

Caut să-mi urc trupul

pe muntele zgomotos,

să îmi reunesc visele prin pauze de control.

Tot ce creez este curativ, 

creația mea n-ar dăinui,

dacă dragostea ta nesfârșită

nu mi-ar fi dezmierdat inima.

M-am pierdut în zalele uitării 

și le-am legat prea strâns,

încât am neglijat cine sunt,

de ce mă îngrijesc și cum mă redresez.

Fără tine-i un chin,

IUBITULE te prețuiesc pe deplin!

Poem


Îndrăgesc faptul că miroși a pasiunea spirituală tipică unei ființei liniștite.

Musonii mă îndrumă spre tine și străbat,

un echivoc efemer expresiv.

Obscuritatea ta e fragedă.

Relicva ți-e sfânta, profetică.

Oricând aș opta calea spre persoana ta.

Ajunși unul în fața celuilalt,

ne căutăm privirile

și brusc mă contaminez

irezistibil de tine.

Culege o rază din sufletul meu,

pentru că tot ceea ce izvodesc e terapeutic .

Poemele mele n-ar mai subzista,

dacă amorul tău infinit nu mi-ar fi modelat inima.

Ab initio


E-o iarnă abătută care mă uzurpă

cu psihe gigantice strâmbate 

de înghețul de afară.

Îmi cântă-n aer focul ce profund mocnește,

dar vântul pe haină îmi gravează 

flori de gheață .

Ca pe-o sobră cetate destrămată te trăiesc din pamente,

estropiată de liniștea iubirilor apuse în neant.

Dezvetește-te de concepții și sărută-mă

cu ochii.

În jurul fetidelor aduceri aminte schițează un cerc

și lasă vacuitatea să le-ngurgiteze pe toate.

Îmi examinam propria acalmie,

ascultam cum zidurile le cutremuri cu vaiere.

Mi-e tare greu fără carnea ta.


(Dor)ința

Acum te-aș săruta ca să te-ostoiesc de durere.

Lasă-mă să-ți infiltrez supremele cuvinte pe sub coaste ,

pe spate ți-aș cresta nemurirea,

în timp ce-n ale tale mâini îmi tânjește inima.

Pe mine m-a extenuat dorul !

Vreau să rămân o-ntreagă viață lângă sufletul tău,

vreau să prind rădăcini puternice lăuntrice,

vreau să-ți deslușesc semnificațiile ezoterice de pe-a ta piele sfântă.

Rugăciunea unei poete

O să disimulez că acest poemat este o rugă(ciune).

O Biblie plină de iertările unei păgâne

ce-și cuvine dezlegările .

Tvorețul e sus, dar firmamentul deseori

pare atât de departe,

iar eu tot spre pământ mă voi îndrepta .

Și-mi glăsesc diavoli,

și mă bocesc demoni,

și mă invectivează îngeri.

Vremea-mi mi răsucește-n oase

trăiri, secunde, clipe,minuni.

Și-am să le prind pe toate-n pumni,

și-am să la izbesc în pieptu-mi sacadat.

Sunt sleită de puteri

 atât de stingheră mă simt de inima ce n-am evadat.