Ab initio


E-o iarnă abătută care mă uzurpă

cu psihe gigantice strâmbate 

de înghețul de afară.

Îmi cântă-n aer focul ce profund mocnește,

dar vântul pe haină îmi gravează 

flori de gheață .

Ca pe-o sobră cetate destrămată te trăiesc din pamente,

estropiată de liniștea iubirilor apuse în neant.

Dezvetește-te de concepții și sărută-mă

cu ochii.

În jurul fetidelor aduceri aminte schițează un cerc

și lasă vacuitatea să le-ngurgiteze pe toate.

Îmi examinam propria acalmie,

ascultam cum zidurile le cutremuri cu vaiere.

Mi-e tare greu fără carnea ta.


(D.)

(Dor)ința

Acum te-aș săruta ca să te-ostoiesc de durere.

Lasă-mă să-ți infiltrez supremele cuvinte pe sub coaste ,

pe spate ți-aș cresta nemurirea,

în timp ce-n ale tale mâini îmi tânjește inima.

Pe mine m-a extenuat dorul !

Vreau să rămân o-ntreagă viață lângă sufletul tău,

vreau să prind rădăcini puternice lăuntrice,

vreau să-ți deslușesc semnificațiile ezoterice de pe-a ta piele sfântă.

(D.)

Rugăciunea unei poete

O să disimulez că acest poemat este o rugă(ciune).

O Biblie plină de iertările unei păgâne

ce-și cuvine dezlegările .

Tvorețul e sus, dar firmamentul deseori

pare atât de departe,

iar eu tot spre pământ mă voi îndrepta .

Și-mi glăsesc diavoli,

și mă bocesc demoni,

și mă invectivează îngeri.

Vremea-mi mi răsucește-n oase

trăiri, secunde, clipe,minuni.

Și-am să le prind pe toate-n pumni,

și-am să la izbesc în pieptu-mi sacadat.

Sunt sleită de puteri

 atât de stingheră mă simt de inima ce n-am evadat.

Durerea facerii


Nu știu dacă tu observi

cum îmi scrijelesc-n file voroavele

și cum sunt reprezentate toate-n 

fantasmagoriile mele.

Dar eu sunt singurul meu regizor,îngerule!

Mă-ntreb, dacă nu cândai

lui Dumnezeu i-au sângerat palmele 

atunci când m-a procreat din țărână, 

dacă nu cumva a suflat deasupra degetelor mele și m-a vrăjit să scriu

toată viața …

Decor de simțuri în noapte

Observ cum umbrele dansează pe pereți

tipotându-ți numele în cor,

iar tu îmi grăiești în metafore robuste

prin cuvinte atât de plăpânde.

Tonul tău este cea mai ghizdavă

notă pe care am ascultat-o

în deplina mea existență.

În galeria oaselor firave

remarc o claviculă alintată

de-un fascicul de lumină,

în timp ce suave utopii

 se asanează pe retină.

Te dezmierd cu atâta iubire 

și-mi simți degetele vibrânde

cum conturează poeme pe-al tău spate.

Buzele mele, mistuind,

dansează pe cadența pianului din pieptul tău.

Istoria fericirii noastre

Aceste asfințituri autumnale și ploioase
sunt

ero(t)ice, productive, roditoare-n cuvinte,

proporționate fin de-a lungul

liniilor carnale și modelate în

evoluții rotitoare.

Arhitectonia beatitudinii noastre,

se reflectă-n fiecare respirație, 

în artă, 

și-n tumultul crispat de toamnă.

Istoria noastră 

cu iz suprarealist 

stăpânește peste veacuri intraductibilă.

Despre tine

Sufletul tău dansează printre cuvinte cu aripi,

Iată-l cum plutește, cum se răspândește

ca lumina prin silvă

și ascultă-l cum se frământă concomitent 

cu inima

litere mișunând sub pasul lui călător

găsindu-și în final locul.

Despre sufletul ce mă iubește

În timp ce de pe pielea tase prelinge senzualul romantism,

îți voi închina o scurtă-lungă poezie

ce ți-o voi scrijeli pe spatele palpebrei 

de aur!

Ești muza ce-și așterne falanga pricepută peste scrisul meu.

Iscălește-te cu ace prozaice

și umple-l de viață cu tonuri arhaice!

Degetele mi-s serguiate de ființa ta,

iar dedesubtul pielii se găsesc seisme,

care răsună de ehourile vocii tale

de tine .

Tu, iubite, îmi ești debitul sangvin 

ce nu încetează să purceadă-n cuvinte.

În timp ce poemele mele vizuale

se despică în retina aburindă a ochilor tăi,

din tine erupe o impresie ubicuă

și continui să mă iubești necontenit .

Psychosis in aeternum

Mai mult de 5000 de zile 
respirate pe Pământ .

Cântătoare oseminte zac răsfrânte în cuvinte!

Cu toții ne cerem zanațic traiectoria,

ne erodăm arheologic istoria,

redăm masacrul în dezlănțuiri creative

și îi reprimăm gloria.

Din când în când ne tămânjim amândoi

în jocuri de cuvinte.

Citeam și-mi sângerau ochii de tot ce

n-au putut ingera,

ardea frugal feștila de lumânare

în mintea mea imberbă.

Îmi sângerau și mâinile,

că nu te-au mai pipăit de mult timp.

Interminabilul era împotmolit

în sarcini,distres și abces de griji turbulente…

Un festin existențial pantagruelic,

un univers stins în metamorfoze!