Post tuam mortem

Mă mistuie pieptul când mă gândesc la tine,

cum șuierai cu orbitele pline de apelpsie.

Stârniri și resimțăminte,

ploaia s-a întețit,

zburătoarele gonesc smințite.

Primordiul e tardiv și succesiunea zilelor

avea un fel aparte de a te transfera în vid.

Pe tine te cunosc, de când te nășteai

din soiul unui geniu pustiu,

prizonierul unui univers sângeriu.

Concepțiile tale-s încă întunecate,

nici principiile fizice nu-și mai depistau limitele

erai nemarginit, nestânjenit, neconsolabil,

erai continuu nelipsit de dureri și migrene

metamorfozându-ți sinapsele .

Aș dori să fiu infatigabilă,

dar zbuciumurile zborului mă furnică.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s