Ab initio


E-o iarnă abătută care mă uzurpă

cu psihe gigantice strâmbate 

de înghețul de afară.

Îmi cântă-n aer focul ce profund mocnește,

dar vântul pe haină îmi gravează 

flori de gheață .

Ca pe-o sobră cetate destrămată te trăiesc din pamente,

estropiată de liniștea iubirilor apuse în neant.

Dezvetește-te de concepții și sărută-mă

cu ochii.

În jurul fetidelor aduceri aminte schițează un cerc

și lasă vacuitatea să le-ngurgiteze pe toate.

Îmi examinam propria acalmie,

ascultam cum zidurile le cutremuri cu vaiere.

Mi-e tare greu fără carnea ta.


Reclame

(Dor)ința

Acum te-aș săruta ca să te-ostoiesc de durere.

Lasă-mă să-ți infiltrez supremele cuvinte pe sub coaste ,

pe spate ți-aș cresta nemurirea,

în timp ce-n ale tale mâini îmi tânjește inima.

Pe mine m-a extenuat dorul !

Vreau să rămân o-ntreagă viață lângă sufletul tău,

vreau să prind rădăcini puternice lăuntrice,

vreau să-ți deslușesc semnificațiile ezoterice de pe-a ta piele sfântă.

Rugăciunea unei poete

O să disimulez că acest poemat este o rugă(ciune).

O Biblie plină de iertările unei păgâne

ce-și cuvine dezlegările .

Tvorețul e sus, dar firmamentul deseori

pare atât de departe,

iar eu tot spre pământ mă voi îndrepta .

Și-mi glăsesc diavoli,

și mă bocesc demoni,

și mă invectivează îngeri.

Vremea-mi mi răsucește-n oase

trăiri, secunde, clipe,minuni.

Și-am să le prind pe toate-n pumni,

și-am să la izbesc în pieptu-mi sacadat.

Sunt sleită de puteri

 atât de stingheră mă simt de inima ce n-am evadat.

Durerea facerii


Nu știu dacă tu observi

cum îmi scrijelesc-n file voroavele

și cum sunt reprezentate toate-n 

fantasmagoriile mele.

Dar eu sunt singurul meu regizor,îngerule!

Mă-ntreb, dacă nu cândai

lui Dumnezeu i-au sângerat palmele 

atunci când m-a procreat din țărână, 

dacă nu cumva a suflat deasupra degetelor mele și m-a vrăjit să scriu

toată viața …

Decor de simțuri în noapte

Observ cum umbrele dansează pe pereți

tipotându-ți numele în cor,

iar tu îmi grăiești în metafore robuste

prin cuvinte atât de plăpânde.

Tonul tău este cea mai ghizdavă

notă pe care am ascultat-o

în deplina mea existență.

În galeria oaselor firave

remarc o claviculă alintată

de-un fascicul de lumină,

în timp ce suave utopii

 se asanează pe retină.

Te dezmierd cu atâta iubire 

și-mi simți degetele vibrânde

cum conturează poeme pe-al tău spate.

Buzele mele, mistuind,

dansează pe cadența pianului din pieptul tău.

Istoria fericirii noastre

Aceste asfințituri autumnale și ploioase
sunt

ero(t)ice, productive, roditoare-n cuvinte,

proporționate fin de-a lungul

liniilor carnale și modelate în

evoluții rotitoare.

Arhitectonia beatitudinii noastre,

se reflectă-n fiecare respirație, 

în artă, 

și-n tumultul crispat de toamnă.

Istoria noastră 

cu iz suprarealist 

stăpânește peste veacuri intraductibilă.