Veșnic (poezie 19.01.2016 -editată-)

În părul tău

de-un negru strălucit,

s-au rătăcit niște fulgi.

Ceața mohorâtă,

îmi îneacă

cuvintele-n laringe .

Ne despicăm ochii

în lacrimi sfinte din pricina

revederii mult așteptate.

M-ai învățat să iubesc

chiar și cele mai mici gesturi ale tale.

Te sărut cu puf de păpădie coaptă

pe-a zâmbetului cărare deraiată,

iar tu îmi spuneai că radiezi precum

fericirea în caldă metastază.

Când ochiul tău mă iubea pătimaș,

pământul nostru se colora

cu flori de maci

și cu buze înfierbântate.

Mă arde ceața cu mângâierea ei subtilă,

dar mai rămâi un sfert de clipă

ca să-mi umpli sufletul cu a ta

iubire veșnică.

Caligrafie

 
Caligrafia umbrelor tale,

mă transformă,

într-o bezmetică de dor.

Te redau lumii ca să-ți crească

copaci în timpane.

Distanța ce s-a instalat comodă

îți scutură scoarța.

Te cresc pe aripi sau pe-un

simplu nerv,

te scald în vulcanii mei tăioși

iar apoi

te scriu nebună din amintiri.

Frazele îngânate de buzele mele crăpate 

încep să îmbătrânească

dar sper să lase-n urmă câte un

manuscris de carte.

Imaginează-ți: artă, mister, credință

intuiție

ființă

Și eu, care te iubesc dincolo

de univers…

(Una dintre poeziile câștigătoare ale Concursului național de creație literară „Ars Nova” – locul II )