Veșnic (poezie 19.01.2016 -editată-)

În părul tău

de-un negru strălucit,

s-au rătăcit niște fulgi.

Ceața mohorâtă,

îmi îneacă

cuvintele-n laringe .

Ne despicăm ochii

în lacrimi sfinte din pricina

revederii mult așteptate.

M-ai învățat să iubesc

chiar și cele mai mici gesturi ale tale.

Te sărut cu puf de păpădie coaptă

pe-a zâmbetului cărare deraiată,

iar tu îmi spuneai că radiezi precum

fericirea în caldă metastază.

Când ochiul tău mă iubea pătimaș,

pământul nostru se colora

cu flori de maci

și cu buze înfierbântate.

Mă arde ceața cu mângâierea ei subtilă,

dar mai rămâi un sfert de clipă

ca să-mi umpli sufletul cu a ta

iubire veșnică.

Rugăciunea unei poete

O să disimulez că acest poemat este o rugă(ciune).

O Biblie plină de iertările unei păgâne

ce-și cuvine dezlegările .

Tvorețul e sus, dar firmamentul deseori

pare atât de departe,

iar eu tot spre pământ mă voi îndrepta .

Și-mi glăsesc diavoli,

și mă bocesc demoni,

și mă invectivează îngeri.

Vremea-mi mi răsucește-n oase

trăiri, secunde, clipe,minuni.

Și-am să le prind pe toate-n pumni,

și-am să la izbesc în pieptu-mi sacadat.

Sunt sleită de puteri

 atât de stingheră mă simt de inima ce n-am evadat.

Decor de simțuri în noapte

Observ cum umbrele dansează pe pereți

tipotându-ți numele în cor,

iar tu îmi grăiești în metafore robuste

prin cuvinte atât de plăpânde.

Tonul tău este cea mai ghizdavă

notă pe care am ascultat-o

în deplina mea existență.

În galeria oaselor firave

remarc o claviculă alintată

de-un fascicul de lumină,

în timp ce suave utopii

 se asanează pe retină.

Te dezmierd cu atâta iubire 

și-mi simți degetele vibrânde

cum conturează poeme pe-al tău spate.

Buzele mele, mistuind,

dansează pe cadența pianului din pieptul tău.