Post tuam mortem

Mă mistuie pieptul când mă gândesc la tine,

cum șuierai cu orbitele pline de apelpsie.

Stârniri și resimțăminte,

ploaia s-a întețit,

zburătoarele gonesc smințite.

Primordiul e tardiv și succesiunea zilelor

avea un fel aparte de a te transfera în vid.

Pe tine te cunosc, de când te nășteai

din soiul unui geniu pustiu,

prizonierul unui univers sângeriu.

Concepțiile tale-s încă întunecate,

nici principiile fizice nu-și mai depistau limitele

erai nemarginit, nestânjenit, neconsolabil,

erai continuu nelipsit de dureri și migrene

metamorfozându-ți sinapsele .

Aș dori să fiu infatigabilă,

dar zbuciumurile zborului mă furnică.

Anunțuri

Veșnic (poezie 19.01.2016 -editată-)

În părul tău

de-un negru strălucit,

s-au rătăcit niște fulgi.

Ceața mohorâtă,

îmi îneacă

cuvintele-n laringe .

Ne despicăm ochii

în lacrimi sfinte din pricina

revederii mult așteptate.

M-ai învățat să iubesc

chiar și cele mai mici gesturi ale tale.

Te sărut cu puf de păpădie coaptă

pe-a zâmbetului cărare deraiată,

iar tu îmi spuneai că radiezi precum

fericirea în caldă metastază.

Când ochiul tău mă iubea pătimaș,

pământul nostru se colora

cu flori de maci

și cu buze înfierbântate.

Mă arde ceața cu mângâierea ei subtilă,

dar mai rămâi un sfert de clipă

ca să-mi umpli sufletul cu a ta

iubire veșnică.

Despre sufletul ce mă iubește

În timp ce de pe pielea ta se prelinge senzualul romantism,

îți voi închina o scurtă-lungă poezie

ce ți-o voi scrijeli pe spatele palpebrei 

de aur!

Ești muza ce-și așterne falanga pricepută peste scrisul meu.

Iscălește-te cu ace prozaice

și umple-l de viață cu tonuri arhaice!

Degetele mi-s serguiate de ființa ta,

iar dedesubtul pielii se găsesc seisme,

care răsună de ehourile vocii tale

de tine .

Tu, iubite, îmi ești debitul sangvin 

ce nu încetează să purceadă-n cuvinte.

În timp ce poemele mele vizuale

se despică în retina aburindă a ochilor tăi,

din tine erupe o impresie ubicuă

și continui să mă iubești necontenit .