Veșnic (poezie 19.01.2016 -editată-)

În părul tău

de-un negru strălucit,

s-au rătăcit niște fulgi.

Ceața mohorâtă,

îmi îneacă

cuvintele-n laringe .

Ne despicăm ochii

în lacrimi sfinte din pricina

revederii mult așteptate.

M-ai învățat să iubesc

chiar și cele mai mici gesturi ale tale.

Te sărut cu puf de păpădie coaptă

pe-a zâmbetului cărare deraiată,

iar tu îmi spuneai că radiezi precum

fericirea în caldă metastază.

Când ochiul tău mă iubea pătimaș,

pământul nostru se colora

cu flori de maci

și cu buze înfierbântate.

Mă arde ceața cu mângâierea ei subtilă,

dar mai rămâi un sfert de clipă

ca să-mi umpli sufletul cu a ta

iubire veșnică.

Iubind

Te port cu dor pe aripi și-n minte ,

tu lasă-ți amprenta pe sufletul meu,

plăcerea e dulce în a fi jefuită 

de-o dragoste Dumnezeiască

și puternică mereu.

Tremur în oglindă,

e altfel când nu-ți mai simți inima pietrificată.

Corzi energetice ne leagă inexorabil

și atât de strâns

încât nici zeii nu ne pot desprinde.

Iartă-mi moartea din cuvinte

căci eu te iubesc 

nesfârșit !