Veșnic (poezie 19.01.2016 -editată-)

În părul tău

de-un negru strălucit,

s-au rătăcit niște fulgi.

Ceața mohorâtă,

îmi îneacă

cuvintele-n laringe .

Ne despicăm ochii

în lacrimi sfinte din pricina

revederii mult așteptate.

M-ai învățat să iubesc

chiar și cele mai mici gesturi ale tale.

Te sărut cu puf de păpădie coaptă

pe-a zâmbetului cărare deraiată,

iar tu îmi spuneai că radiezi precum

fericirea în caldă metastază.

Când ochiul tău mă iubea pătimaș,

pământul nostru se colora

cu flori de maci

și cu buze înfierbântate.

Mă arde ceața cu mângâierea ei subtilă,

dar mai rămâi un sfert de clipă

ca să-mi umpli sufletul cu a ta

iubire veșnică.

Despre creații

Pomenită de zei că i-am timorat

prea mult cu ale mele scrieri

și mi-au aservit în fața poeziilor .

Caut să-mi urc trupul

pe muntele zgomotos,

să îmi reunesc visele prin pauze de control.

Tot ce creez este curativ, 

creația mea n-ar dăinui,

dacă dragostea ta nesfârșită

nu mi-ar fi dezmierdat inima.

M-am pierdut în zalele uitării 

și le-am legat prea strâns,

încât am neglijat cine sunt,

de ce mă îngrijesc și cum mă redresez.

Fără tine-i un chin,

IUBITULE te prețuiesc pe deplin!

Poem


Îndrăgesc faptul că miroși a pasiunea spirituală tipică unei ființei liniștite.

Musonii mă îndrumă spre tine și străbat,

un echivoc efemer expresiv.

Obscuritatea ta e fragedă.

Relicva ți-e sfânta, profetică.

Oricând aș opta calea spre persoana ta.

Ajunși unul în fața celuilalt,

ne căutăm privirile

și brusc mă contaminez

irezistibil de tine.

Culege o rază din sufletul meu,

pentru că tot ceea ce izvodesc e terapeutic .

Poemele mele n-ar mai subzista,

dacă amorul tău infinit nu mi-ar fi modelat inima.

Istoria fericirii noastre

Aceste asfințituri autumnale și ploioase
sunt

ero(t)ice, productive, roditoare-n cuvinte,

proporționate fin de-a lungul

liniilor carnale și modelate în

evoluții rotitoare.

Arhitectonia beatitudinii noastre,

se reflectă-n fiecare respirație, 

în artă, 

și-n tumultul crispat de toamnă.

Istoria noastră 

cu iz suprarealist 

stăpânește peste veacuri intraductibilă.

Despre sufletul ce mă inspiră

Îmi doresc să te scriu,dar mă tem că n-am destule cuvinte

și-mi tremură mâna pe creion,

când mă gândesc că nicio metaforă

nu-i îndeajuns pentru tine.

Tu ești nesfârșit!

Mă pierd de fiecare dată,

când degetele-mi ard pe foaie.

Eu sunt copilul care învață să iubească,

tu ești omul care știe că singurul mod pentru a distruge pe cineva e să-l iubești…

Am scormonit în tine după idei,

ți-am zugrăvit pe frunte zei,

azi scrijelesc poeme răsfoind 

dicționare chele 

și-mi las creativitatea să-și urmeze 

propriul traseu !

Caligrafie

 
Caligrafia umbrelor tale,

mă transformă,

într-o bezmetică de dor.

Te redau lumii ca să-ți crească

copaci în timpane.

Distanța ce s-a instalat comodă

îți scutură scoarța.

Te cresc pe aripi sau pe-un

simplu nerv,

te scald în vulcanii mei tăioși

iar apoi

te scriu nebună din amintiri.

Frazele îngânate de buzele mele crăpate 

încep să îmbătrânească

dar sper să lase-n urmă câte un

manuscris de carte.

Imaginează-ți: artă, mister, credință

intuiție

ființă

Și eu, care te iubesc dincolo

de univers…

(Una dintre poeziile câștigătoare ale Concursului național de creație literară „Ars Nova” – locul II )

Fluxul existenței

                        

Azi am nădușit o păpădie

în asfințitul mânjit sub pământ-

crepusculară inaniție.

Brusc un spirit necredincios 

rob al chinului, cu un glas duios

ușor amar, îmi murmură:

„Cum mergem noi prin timp îmbinați,

omogenizați de-a valma

cu tot dinamismul nostru cinetic,

nu reușim să promovăm pe cărarea vieții.

Ruta noastră este navigabilă,

dar noi ne rătăcim necontenit calea,

în torace ni se acumulează și se asfixiază

o sumedenie de salve bezmetice

rărite, neclar irizate .

În filumul nostru de indivizi și eresuri,

fiecare stadiu al juneții

sosește cu o altă categorie de întrebări.

Nu mai fiți lipsiți de judecată ca în trecut,

lăsa-ți-vă modelați d-un sculptor dibaci!”

După această întrevedere

am învățat să-mi descifrez

spațiile enigmatice din orbite 

și să dezmierd silențiul când 

mă învârtoșez de dor și sobre aspirații.

Îmi mânuiesc frământările cu flori împământate, nu jumulite sau plasticizate.

Mă instruiesc să degust și pelinul

fără prea mult supliciu.

Învăț să devin!!!