Veșnic (poezie 19.01.2016 -editată-)

În părul tău

de-un negru strălucit,

s-au rătăcit niște fulgi.

Ceața mohorâtă,

îmi îneacă

cuvintele-n laringe .

Ne despicăm ochii

în lacrimi sfinte din pricina

revederii mult așteptate.

M-ai învățat să iubesc

chiar și cele mai mici gesturi ale tale.

Te sărut cu puf de păpădie coaptă

pe-a zâmbetului cărare deraiată,

iar tu îmi spuneai că radiezi precum

fericirea în caldă metastază.

Când ochiul tău mă iubea pătimaș,

pământul nostru se colora

cu flori de maci

și cu buze înfierbântate.

Mă arde ceața cu mângâierea ei subtilă,

dar mai rămâi un sfert de clipă

ca să-mi umpli sufletul cu a ta

iubire veșnică.

Psihotronic

În epoca războaielor psihotronice,
noi

macerăm în absolută tăcere,

propriile gânduri efemere.

Ne cățărăm pe muntele nostru

de tăceri 

și căutăm oameni de o altă factură.

Perfide priviri ne săgetează din mulțimi,

iar noi

locuim bălți și zdruncinăm 

roci calcaroase .

Ne-am săturat de segregarea socială,

dar

construim cele mai înalte ziduri,

care 

să ne potolească

foametea colosală de răfuială .

În miezul haosului nefiresc

încă mai avem speranța

de a vădi un strop

de omenie .