Veșnic (poezie 19.01.2016 -editată-)

În părul tău

de-un negru strălucit,

s-au rătăcit niște fulgi.

Ceața mohorâtă,

îmi îneacă

cuvintele-n laringe .

Ne despicăm ochii

în lacrimi sfinte din pricina

revederii mult așteptate.

M-ai învățat să iubesc

chiar și cele mai mici gesturi ale tale.

Te sărut cu puf de păpădie coaptă

pe-a zâmbetului cărare deraiată,

iar tu îmi spuneai că radiezi precum

fericirea în caldă metastază.

Când ochiul tău mă iubea pătimaș,

pământul nostru se colora

cu flori de maci

și cu buze înfierbântate.

Mă arde ceața cu mângâierea ei subtilă,

dar mai rămâi un sfert de clipă

ca să-mi umpli sufletul cu a ta

iubire veșnică.

Căutări infinite

 În marea îngrămădeală,

fluturele tău se răsfăța futuristic

cotropindu-mi tot mai profund

oxigenul euharistic.

Sedițiunea e totuși surrescitantă…

Urcă-te pe-o rocă de beton armat

și sclipește în abis cu un singur mimat. 

M-am revăzut azi-noapte în vis,

într-o rochie de mireasă.

Dar, nu știu cu certitudine dac-am fost

a ta aleasă!