Etichetă: letargie

Enim tu

Muscalu Ana-Maria2 comentarii

Cunoștințele ce le port despre libovul echivoc

le-am asimilat într-o negură de noiembrie-brumar,

când mi-am scufundat sufletul în doleanțe și amoruri.

Și cu jind de dor am sărutat usne

înfometate de învelișul exterior al corpului tău .

Subit mi-am auzit inima cum răsufla temperat,

dar c-am făcut înțelegere cu diavolii nu m-a interesat

și încredințat-am toată beatitudinea zilelor ce sledeau a trepăda.

Am să-mi aștern mâinile pe pieptul tău

și din nou, inima ta, în palmele-mi va bătea.

Post tuam mortem

Muscalu Ana-Maria2 comentarii

Mă mistuie pieptul când mă gândesc la tine,

cum șuierai cu orbitele pline de apelpsie.

Stârniri și resimțăminte,

ploaia s-a întețit,

zburătoarele gonesc smințite.

Primordiul e tardiv și succesiunea zilelor

avea un fel aparte de a te transfera în vid.

Pe tine te cunosc, de când te nășteai

din soiul unui geniu pustiu,

prizonierul unui univers sângeriu.

Concepțiile tale-s încă întunecate,

nici principiile fizice nu-și mai depistau limitele

erai nemarginit, nestânjenit, neconsolabil,

erai continuu nelipsit de dureri și migrene

metamorfozându-ți sinapsele .

Aș dori să fiu infatigabilă,

dar zbuciumurile zborului mă furnică.

Veșnic (poezie 19.01.2016 -editată-)

Muscalu Ana-Maria16 comentarii

În părul tău

de-un negru strălucit,

s-au rătăcit niște fulgi.

Ceața mohorâtă,

îmi îneacă

cuvintele-n laringe .

Ne despicăm ochii

în lacrimi sfinte din pricina

revederii mult așteptate.

M-ai învățat să iubesc

chiar și cele mai mici gesturi ale tale.

Te sărut cu puf de păpădie coaptă

pe-a zâmbetului cărare deraiată,

iar tu îmi spuneai că radiezi precum

fericirea în caldă metastază.

Când ochiul tău mă iubea pătimaș,

pământul nostru se colora

cu flori de maci

și cu buze înfierbântate.

Mă arde ceața cu mângâierea ei subtilă,

dar mai rămâi un sfert de clipă

ca să-mi umpli sufletul cu a ta

iubire veșnică.